Un pas important spre transparență: Carrefour afișează pentru prima dată nivelul E al Etichetei de Bunăstare Animală

Carrefour a devenit primul lanț de retail din Franța care afișează o scală completă a bunăstării animale, de la A la E. Gamele bio, Filière Qualité, Reflets de France și puiul de fermă primesc notele A sau B, gama „Oui” obține C, în timp ce puii crescuți în sistem intensiv, în hale la sol, primesc nota E.

În categoria E se încadrează produsele care nu ating standardele nivelurilor superioare. Deoarece nu există criterii suplimentare de verificat, acest nivel nu necesită niciun audit pe lanțul de producție.

Criteriile de etichetare. Sursa imagine: Compassion in World Farming (CIWF) France (LinkedIn)

Ambiguitatea de la raft

Introdusă în Franța în 2017, eticheta a funcționat timp de șapte ani fără o scală completă, fiind acordată exclusiv produselor cu scoruri bune. Această abordare parțială a generat confuzie la raft și a scăzut încrederea consumatorilor.

Transparența înseamnă să arăți toate metodele de producție, inclusiv pe cea standard din industrie.

Compassion in World Farming (CIWF) France

Ce nu se schimbă

Deși transparența la raft este esențială, ea nu schimbă automat și condițiile din fermele industriale. Sistemul de etichetare Étiquette Bien-Être Animal evaluează criterii precum densitatea, lumina naturală, accesul la exterior, transportul sau metoda de sacrificare, dar nu obligă niciun producător să le îmbunătățească, ci doar le face vizibile.

Imagine dintr-o fermă industrială de pui de carne din România

Situația din România

În România, situația este complet diferită: nu există un sistem similar de etichetare, iar mențiunile obligatorii de pe ambalaje nu spun aproape nimic despre condițiile reale în care au fost crescute păsările. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, numai în 2024 au fost sacrificați aproximativ 349 de milioane de pui, cea mai mare parte provenind din sisteme de creștere intensive.

Această lipsă de transparență nu reflectă însă un dezinteres al publicului. Din contră, un studiu realizat de MKOR pentru Asociația FREE arată că peste 80% dintre români mănâncă carne de pui cel puțin o dată pe lună, iar 76% ar alege varianta cu creștere lentă dacă ar găsi-o ușor la raft. Nici măcar prețul nu este un obstacol direct: consumatorii sunt dispuși să aloce un buget mai mare pentru puii crescuți lent, care au beneficiat de condiții mai bune în ferme.

Accesează studiul aici!

Cererea există. Informația lipsește.

„Mi-e clar acum după ce am văzut toate aceste detalii că lipsa de informații a creat o cumpărare foarte greșită. Dacă toate aceste informații ar fi disponibile pe etichetă, dacă ar exista un standard – cu siguranță ar deveni un factor foarte important în felul în care alegi produsul la raft,” declara un participant din cadrul studiului realizat de MKOR, după ce i s-au prezentat imagini din fermele industriale de pui din România.

Transparența este cerută de consumatori nu doar în Franța, ci și în România. Decizia Carrefour Franța de a afișa scala completă, inclusiv nota E pentru puii crescuți în sistem intensiv, dovedește că o informare corectă este și posibilă, și necesară. Pus în fața unei note minime pe ambalaj, consumatorul nu mai cumpără din obișnuință, ci face o alegere informată.

Există, totuși, o soluție mai simplă decât o etichetare complexă pentru companiile care își doresc să facă parte din schimbare.

Angajamentul European pentru Pui

Angajamentul European pentru Pui reprezintă o asumare publică prin care companiile își iau responsabilitatea de a respecta nu doar legislația în vigoare, ci și de a implementa standarde suplimentare menite să asigure bunăstarea animalelor. Deși aceste cerințe depășesc cadrul legal existent, ele sunt considerate un prag minim de bunăstare pentru pui, incluzând aspecte esențiale precum selecția rasei și condițiile de creștere.

Dacă standardele „Free-range” indică o bunăstare ridicată, Angajamentul pentru bunăstarea minimă a puilor vizează eliminarea celor mai crunte practici din industria convențională.

Companiile care au aderat la Angajamentul European pentru Pui

Citește mai multe despre Angajamentul European pentru Pui

Ești de acord să folosim cookie-uri pentru statistici?

Folosim aceste cookie-uri pentru generarea de statistici care ne ajută să înțelegem vizitatorii mai bine. Află mai multe detalii.