Misiune și impact

Transformarea genetică le-a schimbat dramatic biologia și fiziologia, puii ajungând să crească de 4 ori mai mari decât în anii 1950, iar bunăstarea lor generală a fost afectată în mod negativ. Propunerile noastre pentru industrie sunt concentrate pe condiții de trai mai bune, dar și pe folosirea unor rase care să reducă din suferințele acestor pui.

Condițiile actuale afectează atât bunăstarea animalelor, cât și siguranța alimentară. De exemplu, puii crescuți pentru carne în mod convențional, sunt selectați genetic pentru o creștere rapidă în greutate, ceea ce duce la numeroase probleme de sănătate. De asemenea, industrializarea agriculturii animale a înlocuit agricultura tradițională cu instalații mai ample și concentrate, care confină animalele în spații închise, favorizând dezvoltarea și răspândirea unor boli care pot afecta oamenii.

De ce am ales numele Fără Pui Convențional?

Cuvântul „convențional”, conform dicționarului, înseamnă „stabilit prin convenție; acceptat prin tradiție”, și considerăm că acest cuvânt este cel mai potrivit și este înteles de publicul larg, reflectând normele de creștere industrială a puilor de carne.

Obiectivele proiectului

Obiectivele principale ale proiectului includ informarea și creșterea nivelului de conștientizare al industriei și al consumatorilor, promovând practici responsabile și alternative viabile și sustenabile. Astfel, rolul principal al proiectului este responsabilizarea companiilor din industria alimentară, încurajându-le să se alăture tendinței de eliminare a producției și comercializării de pui cu creștere rapidă și înlocuirea acestora cu pui cu creștere lentă. Angajamentul European pentru Pui  cuprinde condițiile minime necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de creștere a puilor crescuți pentru carne.

Ești de acord să folosim cookie-uri pentru statistici?

Folosim aceste cookie-uri pentru generarea de statistici care ne ajută să înțelegem vizitatorii mai bine. Află mai multe detalii.